O ușă pentru nașu din Herăstrău

Telefonul lui Dorel, patronul firmei FinConstruct SRL, a sunat fix la ora 9:00 dimineața, când omul își turna prima cafea și se pregătea să plece „pe teren”, adică la o lucrare unde deja muncitorii stăteau la umbră.

Pe ecran scria: „Nașu Marcel ”.

— Alo, finule, tu ești?
— Să trăiți, nășicule! Cum să nu fiu, pentru dumneavoastră mereu!
— te pup, Dorele! Bine, băi, ascultă aici… am luat eu și Simonica două apartamente în Herăstrău, lipite unu de altul, la aer curat, liniște, că-s obosit și eu după atâția ani de luptă politică. Și am zis: ce rost are să ne tot ducem unul la altul pe hol, deschidem două uși de fier, ne aude și lumea? Nu mai bine facem o ușă între pereți, ca între oameni apropiați așa, înțelegi ce zic.

— Foarte bună idee, nășicule! Rezolvăm orice pentru matale. Vrei ceva discret sau ceva „de forță”?
— Să fie ceva elegant, finule, dar și rezistent … că știi cum e cu pereții ăștia de la dezvoltatori. Dacă tragi mai tare de clanță, cade balconul. Și se pune nașu pe un râs zgomotos …

— Păi facem o ușă frumoasă de aluminiu, ultimul tip, cu arcadă și geam fumuriu.
— Geam fumuriu? Bună idee, nu m-am gândit … cum ar veni să nu se vadă chiar totul prin geam … și râse iar nașul zgomotos …
— Facem frumos, nașule …

— Și vezi, finule, să nu fie nevoie de autorizație de construcție, că nu vreau să dau de vreun inspector curios, mă înțelegi?

— Stați liniștit, nășicule, știți că am eu omul meu la primărie. După cum a zis și el data trecută, „pentru prieteni, pereții-s ca aerul — transparenți!”

Marcel a râs din nou, mulțumit.
— Bravo, finule, de aia te-am crescut! Apropo, mai e în picioare lucrarea aia cu trotuarele din sector?
— E, nășicule, am schimbat doar devizul. În loc de borduri de 30 cm, punem de 60. Triplu preț, doar dublu material.
— Așa te vreau! Ai învățat din familie. Te pup.

— Să trăiți, nășicule! O să iasă lucrarea beton.
— Nu beton, finule. Granit italian! Cu factură românească, normal.

— Ce factură, nașule? Pentru matale e cadou de casă nouă.

Au mai schimbat câteva vorbe despre vreme, despre „opoziția care latră, dar nu mușcă”, și despre o viitoare lucrare la un drum județean care, coincidență, ducea fix spre o vilă duplex (cum altfel) de la Corbeanca.

Când a închis telefonul, Dorel s-a uitat zâmbind la muncitori:
— Băieți, schimbați planul! Azi nu facem garduri. Azi facem o ușă la nașu.

Nașul Marcel, mulțumit de ce a realizat de dimineață, s-a așezat pe un șezlong pe terasa penthouse-ului și răsfoiește tableta în căutare de știri proaspete.

— Oare or fi ieșit ai mei de la guvernare sau mai stau și azi?