Separeul Concordiei – sau cum s-au anulat legile între caviar și desert
Într-o seară ploioasă de joi, într-un restaurant cochet din centrul Capitalei – loc cu meniu sofisticat și perne moi, dar cu bonuri fiscale rare – s-au adunat reprezentanți de seamă ai celor mai vocale partide aflate la guvernare din Parlament. Nu era vreo masă festivă, ci o întâlnire „de lucru”, adică o combinație între cină de taină și ședință de comisie.
În separeul discret, draperiile groase izolau nu doar zgomotul, ci și conștiințele. Pe masă, între pahare de apă plată cu felii de lămâie (pentru poză) și sticle de vin rose (pentru realitate), s-au așezat măpuțe cu propuneri legislative.
Primul a vorbit domnul de la partidul cu sloganul „Pentru o Românie aproape dreaptă”.
— Noi vrem o lege prin care să reducem taxele pentru toți, a spus el solemn.
— Excelent, a zâmbit doamna de la partidul „Solidaritatea Socialistă”, dar noi vrem creșterea salariilor bugetarilor și mărirea pensiilor.
— Interesant, a intervenit domnul de la „Verzi ca Bradul”, dar noi cerem interzicerea construcțiilor pe terenurile publice și o taxă pe mașinile poluante.
— Nu, nu, a sărit reprezentantul „Patrioților Economici”, noi vrem scutirea totală de taxe pentru investițiile românilor în infrastructură și servicii!
Chelnerul, care nu înțelegea prea mult din economie, dar avea experiență la politicieni, le-a adus câte o porție de caviar adus la negru, „ca să nu se certe”.
Discuțiile au continuat între două înghițituri de papanași și trei voturi ipotetice. Fiecare își nota ceva într-un carnețel, dar nimeni nu mai știa exact ce. Doamna cu pensiile a început să explice că fără taxe nu pot crește pensiile și salariile. Domnul cu taxele zero a ridicat din umeri: „E drept, dar dacă le creștem, pierdem electoratul”. Verdele voia interdicții, Patriotul investiții și subvenții, iar cel de la partidul de dreapta deja scria o postare pe Facebook despre „dialogul constructiv al forțelor responsabile din Parlament”.
După două ore, concluzia a venit simplu și curat, ca un raport de Curte de Conturi:
— Dacă trecem toate legile, se anulează una pe alta.
— Adică nu rămâne nimic? a întrebat cineva.
— Ba da, nota de plată.
S-au uitat unii la alții. Un moment de tăcere gravă. Apoi, cumva firesc, au decis că o vor plăti „prin consens”. Adică nimeni.
Au ieșit din restaurant zâmbind, convinși că au făcut un mare pas înainte pentru stabilitatea țării. La ieșire, chelnerul i-a privit cu înțelegere și a spus oftând:
— Noroc că n-au cerut și desertul legislativ, că ne trezeam cu inflația la nota de plată.
A doua zi, la televizor, toți au declarat cu mândrie:
„A fost o întâlnire fructuoasă în marea sală de ședințe de la Parlament. Am ajuns la un consens istoric: colaborarea continuă, pentru binele țării!”
Și într-un fel aveau dreptate — căci, în sfârșit, reușiseră să facă ceva împreună. Un nimic.
